Mi-a venit ideea acestui articol atunci când într-un anumit cerc unde se discutau teme relativ profunde, am lăsat să se înţeleagă prin cuvintele mele că a primi ceva nu înseamnă şi că accepţi acel ceva. Un participant al discuţiei, până atunci spectator a sărit deranjat de opinia mea. Pentru el, a primi ceva e tot una cu acceptarea acelui ceva. Şi mi-am dat seama atunci că există multe persoane care nu percep fina linie de demarcaţie care separă clar cei doi termeni.
Ca oricare alt articol de pe acest blog, cel de faţă exprimă opinia personală. Nu emit fraze dogmatice. Puteţi de o formă liberă să fiţi sau nu de acord cu mine, şi chiar vă încurajez să vă faceţi publică părerea printr-un comentariu.
A primi ceva este o acţiune neutră persoanei mele. Nu depinde de mine a primi. Pot primi un pachet, pot primi spam, pot primi o veste, pot primi o învăţătură, pot primi o educaţie …
A acceptă e ceva personal. E confimarea mea. E semnătura pentru coletul primit, e aplicarea în viaţa mea a sfatului sau învăţăturii oferite de cineva mai cu experienţă, e hotărârea că educaţia pe care o primeşti să se lipească sau nu de tine.
Diferenţa între cele nouă noţiuni o întâlnim la tot pasul, de la o scrisoare banală până la chestiuni spirituale, filozofice. Dacă nu o înţelegem sau nu o vedem, nu înseamnă că nu există.
Pe aceeaşi temă:
- dazz.es devine …
- Confirmă-ţi emailul
- Abonează-te la dazz.es
- Gmail e mai bun ca Yahoo pentru ca …
- Românii din Spania







4 aprilie 2009 la ora 18:21
Sa primesti o palma/pumn/scuipat/amenintare/etc inseamna a accepta?!
4 aprilie 2009 la ora 22:42
Cheia dezbaterii pe subiectul asta o reprezinta semantica si contextul
Daca nu faci demarcatia clara de la bun inceput te poti trezi cu intrebari gen “dazz, daca spui <> inseamna ca o accepti sau nu ?”
Restul e teorie
4 aprilie 2009 la ora 23:32
@Flavius: facem mishteaux?
@Dragos: ai dreptate, insa cred ca demarcatia se creeaza automat incercand sa intelegi ceea ce-am scris.
5 aprilie 2009 la ora 00:17
Se creaza automat in cazul in care contextul e evident si fara echivoc. In momentul ala apare paradoxul semantic. Daca o iei mai “crestineste”, ai dreptate. Nu poti primi (sau accepta) nimic decat in cazul in care ti se ofera. De aici apar cele doua situatii de la care ai plecat. Plus posibilitatea alegerii : esti de acord cu ceea ce ti se ofera, vale, se poate spune ca ai “acceptat”. Nu esti de acord, nu “accepti” DAR poti primi (cazurile cu posta, mesajul samd)
Nu cred ca exista o rezolvare clara a problemei. Ca oriunde in jocul debate-ului, trebuiesc specificate cat se poate de clar regulile :) apropos de celalalt post (cu pozitia neutra si ideile noi vis-a-vis de blog) – poate ar trebui sa facem candva o iesire la o bere prin zona, poate ne-am strange vreo 5-10 :)
5 aprilie 2009 la ora 01:34
imi place ce spui, si eu vad tot asa, dazz. un pachet, o scrisoare chiar si un pumn pot sa primesc vreau nu vreau. Si cine poate spune despre el ca a acceptat un pumn?
prin felul cum te-ai exprimat tu, ai deslusit ceea ce inseamna pt tine diferenta dintre a primi si a accepta. este foarte clar, nu inteleg de ce unii se invart in jurul unei probleme ca pisica dupa coada ei…
5 aprilie 2009 la ora 03:11
@Dragos: sa stii ca imi mentin opinia ca ce am expus eu se aplica mai in toate situatiile, numai ca nu in toate e la fel de clar.
Da, putem sa ne intalnim. Numai ca nu beau si nu fumez, dar gasim noi o solutie. :)
5 aprilie 2009 la ora 13:27
Pai da, se aplica in aproape toate, nu te contraziceam, doar incercam sa punctez faptul ca “a primi” este interpretabil in functie de context, putand avea mai multe sensuri
Colegii cu dictionarul :
http://dexonline.ro/search.php?cuv=a%20primi
http://dexonline.ro/search.php?cuv=accepta
6 aprilie 2009 la ora 17:16
SAlut, Darius. Nu facem mishteaux. Vroiam sa zic ca nici eu nu sunt de acord sa accepti orice primesti…
6 aprilie 2009 la ora 17:20
Scuza-ma, am vrut sa spun “salut, Bogdan”…
6 aprilie 2009 la ora 21:02
@Flavius: glumeam :)
Invatatura cu a nu accepta orice primim ne intra in cap de la 2 ani cand parintii ne sfatuiesc sa nu vorbim cu strainii, care ne pot fura. :))
6 aprilie 2009 la ora 21:02
@Dragos: sunt de acord cu tine.
13 aprilie 2009 la ora 03:05
sigur dazz; nu tot ce primim, acceptam.sau cel putin de la o anumita varsta putem sa nu acceptam ceea ce ni se ofera.
primim pentru ca cerem si acceptam pentru ca ne place ce primim.si invers.
13 aprilie 2009 la ora 05:42
@ela grotaa: eu te stiam pe tine mai poetica, nu asa stricta.
12 iunie 2009 la ora 01:30
Eu am inteles foarte bine la ce te referi…bine punctat…desi o lectie simpla, o lectie de la care multi au lipsit de lene sau din pura prostie. Omul se naste primind si din pacate moare acceptand ce a primit la nastere…prea putini se trezesc pe drum…f bine dazz…pasul 1 e gandit bine…urmeaza pasul 2!
7 iulie 2009 la ora 10:04
Salut,
N-am reusit sa inteleg din comentarii daca debate-ul e strict filozofic si general sau se refera la cazuri concrete. PEntru ca sunt doua notiuni distincte… Nu poti filozofa pe caz particular fara a generaliza, la fel cum nu poti concreta un caz particular generalizand…
Ideea era ca filozofia presupune automat generalizare, iar textul lui dazz e filozofic 100% . Asa ca exemplele concrete nu fac altceva decat sa deturneze discutia.
@flavius : daca nu reactionezi, atunci accepti, deci concluzia e logica…
@dragos:ai dreptate… sau mai bine spus, cheia o reprezinta demarcatia dintre semantica si context.
@barbie: m-a amuzat logica ta… dar, din pacate, ai dreptate…
7 iulie 2009 la ora 13:57
Sunt multe lucruri rele in lume si, de asemenea, in Romania, dar la noi unul este cu mult deasupra altora: “trebuie sa stii sa te descurci”. Intr-o lume anormala este normal sa trebuiasca sa te descurci, dar pentru noi a te descurca inseamna sa stii pe cine sa corupi, sa stii pe cine sa platesti, tu, in postura de simplu om. Si nu este vorba despre coruptie pur si simplu, pentru ca nu asta este o problema care te impiedica sa te simti bine in Romania. Coruptie exista oriunde, dar la noi ideea de a plati pe cineva pentru a ti se face un serviciu, de care oricum ai beneficia, este raspandita la aproape orice nivel, pana si femeia de serviciu trebuie sa stie sa se descurce. Si ceea ce este la fel de important, fiecare este gata sa plateasca pe cel responsabil sa-i rezolve problemele.
19 august 2009 la ora 16:01
complet de acord… dar multi oameni … care ocupa un loc in spatiu nejustificat… considera ca primesc doar ce vor! ma cam mira acest fapt… oare cei care se uita la tele(mbe)l(v)izor se uita doar la ce le accepta ratiunea? ori cand au de munca fac doar ce vor din ce li se cere?
god! aici e o problema de ego cred eu..