maneleVăd azi trecând prin faţa blocului meu, un bărbat la vreo 40 de ani conducând o maşină, cu muzica tare şi geamurile lăsate. “Aşa, şi? E român şi asculta manele, nu? Nu-i nimic nou.” Nu, greşit. Nu ştiu dacă era român sau spaniol, însă nu asculta manele. Asculta La Oreja de Van Gogh versiunea veche, sau noul album al Amaia Montero. Mi s-a părut cel puţin amuzant că un bărbat la o vârstă deja respectabilă ascultă muzică tristă, romantică şi cu ferestrele lăsate. E ceva asemănător cu faptul că Liiceanu povesteşte în  “Scrisori către fiul meu” ce creme corporale foloseşte şi ritualurile prin care le epuizează. Cei care îl urmăresc pe Mircea Badea ştiu despre ce e vorba. O faci, e ok, mulţi o fac, dar de unde nevoia să ştie toţi asta?

Defapt, de ce simte nevoia cineva să meargă cu muzica dată tare şi cu ferestrele maşinii lăsate? Orice fel de muzică. Chiar dacă mulţi îmi veţi spune că doar o anumită categorie, intitulată sugestiv “cocalari”, au obiceiul ăsta, vreau să ştiu de ce credeţi că cineva simte nevoia să asculte muzică tare şi cu geamurile lăsate?