Era odată o ţară frumoasă, magică. Magică pentru că totul era posibil. Era la majorat, însă vârsta maturităţii era departe. Şi în preajma aniversarii se petrec minuni. Nu cred să fie Spiritul Crăciunului, de vină e ţara, şi magia ei. Minunile sunt ceva obişnuit. Până şi cei care nu cred în magie fac minuni. Unii îi zic corupţie, eu îi zic magie, pentru că face că orice să fie posibil. Creează un sistem în care sunt prinşi şi cei care sunt ferm convinşi că magia nu există, sau că nu e bună. Ultimul miracol e următorul, pe scurt: om cu funcţii înalte în Senat cu o nepoată care e prinsă în sala Senatului când apăsa pe butoanele de vot din dreptul fotoliilor ca şi când ar jucă la un Ştii şi Câştigi? cu peste 130 de concurenţi. Ce căuta nepoată în şedinţa Senatului? De ce a mai continuat rudă ei în funcţie? E posibil orice, chiar şi ca acel om cu funcţii în Senat să ajungă în Guvern, ca ministru al … aţi ghicit, al Justiţiei. Această poveste de magie, cu iepuri scoşi din pălărie, şi cu aşi din mâneca o trăim în fiecare zi într-o tarâ care se cheamă România.