A face din nimic ceva. 04Ian09

Zilele astea revăd toate episoadele din Seinfeld. Îmi place serialul de când îl difuzau pe Protv. Acum am văzut că e difuzat pe Pro Cinema, unde unii la o masă discută despre ce-o să fie episodul. Penibilă faza. Ideea e că îmi place Jerry Seinfeld, care cred că e cel mai cunoscut comic de stand-up.

Revedeam episoade de Seinfeld şi-am văzut o chestie comună pe care o au episoadele acestui serial cu blogurile: a face din nimic ceva. Asta în opinia mea e o calitate importantă a bloggingului. Desigur nu unica, dar una dintre cele care diferenţiază blogosfera de presă. Evenimente cotidiene, aparent nesemnificative, pe care mulţi dintre noi le trecem cu vederea sunt transformate de bloggeri într-un articol, într-o istorie cu morală. Şi de-asta începe să capete notorietate fenomenul blogurilor.

Omul se identifică mai degrabă cu un articol despre cum vânzătoarele dau mereu rest gumă de mestecat sau caramele, sau despre păţania bloggerului la semafor, decât cu un articol despre bombardamentele din Gaza. Desigur mulţi primesc rest o bomboană, şi mulţi văd cum la semafor plăvanul cu Q7 îşi bate joc de regulile de circulaţie. Cazurile de mai sus nu sunt atât de unice ca gemenii speciali născuţi în Anglia, însă tocmai în lipsa unicităţii stă succesul acestor articole. Îl afectează mai direct pe cititor pentru că se confruntă cu asta zi de zi.

Chill blogosfera 22Aug08

Mi se pare prea amuzant cum bloggerii romani actioneaza ca turma in anumite situatii, urmand opinia personala a catorva bloggeri mari din .ro. Asta arata un pic varsta blogosferei romanesti.

Situatia de fata e lansarea iPhone-ului de catre Orange in Romania. Ca unu e dispus sa stea la coada sa isi ia iPhone 3G, care e problema? Stai si tu cu el? Ba unora le e rusine ca sunt romani din cauza asta, ca sta nu stiu cine la coada pentru un telefon. Sa ne fie rusine ca ne stie Europa de hoti, sau sa ne fie rusine ca la noi mor in fiecare zi persoane calcate de masina, si soferii in majoritatea cazurilor scapa cu fata curata, si astea sunt doar doua situatii aleatorii. Deci “chill”, si mai multe user generated opinions.

Blog(ger) mort 18Sep07

Acum un an si ceva, in Statele Unite, a murit un blogger. A fost asasinat. Insa criminalul a putut fi descoperit datorita faptului ca il mentiona pe criminal in ultimul sau post pe blog.
Victima se numea Simon, era jumatate chinez, jumatate american. Pe blogul sau pe 12 mai 2005 urmatorul post:

Today I missed my Japanese class again, since I have gotten a bad throat. I only went to the class once this week, so I am probably so far behind now. I will catch up in the summer tho so no worries hehe. Anyway today has been weird, at 3 some guy ringed the bell. I went down and recognized it was my sister’s former boyfriend. He told me he wants to get his fishing poles back. I told him to wait downstair while I get them for him. While I was searching them, he is already in the house. He is still here right now, smoking, walking all around the house with his shoes on which btw I just washed the floor 2 days ago! Hopefully he will leave soon, oh yeah working on the jap report as we speak!

Asasinul a omorat pe Simon, cat si pe sora lui, si-a mers acasa sa se uite la finala NBA, linistit. Stersese urme, credea ca e crima perfecta, fara sa stie ca victima lui apucase sa dea click pe butonul care facea public postul lui, si in care il mentiona pe cel care avea sa-l omoare. Blogul sau s-a transformat intr-un priveghi online. Ultima stire acumuland mai mult de 4000 de comentarii.

Insa pe blogul acela mort, nu se va mai posta un articol. Autorul, cel care avea parola de acces, a murit, blogul ramanand in deriva pe oceanul internetului. Si astfel de bloguri vor fi mai multe in urmatorii ani. Bloguri care vor spune: “Revin si va spun ceva interesant”, si nimic … Acela a fost ultimul post …

Tânăra blogosferă românească 26Iul07

Inainte de toate, o lamurire. Conform Wikipedia:

Blogosfera românească reprezintă totalitatea blogurilor scrise în limba română, formând o reţea şi cuprinzând bloguri din toate domeniile (design, personal, informatică, afaceri, ştiri etc.). Se estimează că numărul acestora este în jur de 10.000, însă numai o parte dintre ele sunt active, cu o durată de peste 6 luni şi un ritm al însemnărilor de cel puţin câteva ori pe săptămână.

Fenomenul blogurilor cuprinde, daca nu a cuprins deja demult si Romania. Pana la punctul ca exista si copilasi de 7 ani care au un blog, si care, da, scriu … pe el … Aflu via Andressa, despre aceasta fetita de 7 ani, care mai mult, imparte blogul cu sora ei de numai 3 ani si 11 luni. Aici aveti blogul.
Lumea s-a schimbat …