30 de poliţişti arestaţi în Coslada 08Mai08

corrupcion coslada policias

Nu oricine poate face faţă ispitei puterii. E nevoie de o anumită ţinută morală. Banii şi puterea, care de cele mai multe ori înseamnă acelaşi lucru, corup. Asta s-a întâmplat cu 30 de poliţişti arestati pentru coruptie in Coslada, municipiu în care locuiesc, recunoscut pentru canitatea de români pe metru pătrat.

Partea interesantă a ştirii e că aceşti poliţişti colaborau cu o mafie românească de prostituţie. Şantajau şi mafiile pentru a trece cu vederea şi a le permite să îşi desfăşoare activitatea. Deasemeni şantajau baruri şi magazine locale pentru obţinerea de licenţe. O proprietară de bar a afirmat că nu puteau închide barul la ora maximă permisă de lege pentru că un poliţist era încă în bar, servind ceva. Dacă totuşi încercau să închidă barul, atunci poliţia îi făcea viaţa imposibilă.

Corupţia a ajuns până la şeful poliţiei, care era şi el implicat. Şi după cum mai toţi de prin Coslada ştim, mergea într-o maşină civilă fără uniformă, împreună cu câţiva agenţi tot fără uniformă, omorând plictiseala, legându-se de unul şi altul. Şeful poliţiei avea antecedente de arestări ilegale, de care fusese absolvit în 2003.

Fenomenul era în gura multora de ceva timp, chiar ani. Însă abia acum s-a făcut ceva.
Se întâmplă destul de des, au fost destule cazuri de coruptie in Spania, de genul Cazului Malaya. Nu toate sunt descoperite, din păcate. Aici aveti stirea in spaniola.

Later edit: Am mers pana la strada sediului Politiei Locale. Politia Nationala oprise circulatia pietonilor prin fata sediului politie, datorita protestelor cetatenilor. Deasemeni sunt 31 arestati mai nou, cam 20% din tot personalul Politiei din Coslada. Populatia stia de faptele  fortelor de ordine insa din cauza fricii si a represiunii nu au protestat. Acum multe voci rasar, unii asociaza cativa dintre agenti cu afaceri legate de droguri.

Impossible is nothing 17Dec07

Era odată o ţară frumoasă, magică. Magică pentru că totul era posibil. Era la majorat, însă vârsta maturităţii era departe. Şi în preajma aniversarii se petrec minuni. Nu cred să fie Spiritul Crăciunului, de vină e ţara, şi magia ei. Minunile sunt ceva obişnuit. Până şi cei care nu cred în magie fac minuni. Unii îi zic corupţie, eu îi zic magie, pentru că face că orice să fie posibil. Creează un sistem în care sunt prinşi şi cei care sunt ferm convinşi că magia nu există, sau că nu e bună. Ultimul miracol e următorul, pe scurt: om cu funcţii înalte în Senat cu o nepoată care e prinsă în sala Senatului când apăsa pe butoanele de vot din dreptul fotoliilor ca şi când ar jucă la un Ştii şi Câştigi? cu peste 130 de concurenţi. Ce căuta nepoată în şedinţa Senatului? De ce a mai continuat rudă ei în funcţie? E posibil orice, chiar şi ca acel om cu funcţii în Senat să ajungă în Guvern, ca ministru al … aţi ghicit, al Justiţiei. Această poveste de magie, cu iepuri scoşi din pălărie, şi cu aşi din mâneca o trăim în fiecare zi într-o tarâ care se cheamă România.