Ati intalnit vreodata persoane care au incercat sa va vanda nimic? Ati intalnit vreodata persoane care au un mod dominant de a discuta?

Sa ma explic. Sunt tipul ala de persoane care incearca sa se impuna intr-o discutie incercand sa acopere pe celalalt. O persoana ca asta vrea sa iti spuna ceva, uneori sa iti ceara o parere, insa nu te lasa deloc sa vorbesti. Daca vei reusi sa spui timid cateva cuvinte ei nu asculta nimic, iar dupa cateva momente isi reiau discursul comercial. Sunt genul de persoane care tin mai mult la ambalaj decat la continut intr-o discutie. Ca un fir de nisip impachetat in sute de straturi de ziar, esenta vorbelor lor se poate rezuma intr-o simpla propozitie. Vorbesc mult pentru a nu spune mare lucru.

Ce-i drept, ambalajul e tare colorat. Asta e meritul lor: isi manipuleaza discursul in asa fel incat iti vand pachetul colorat la un pret mult prea mare: atentia ta, timpul tau. E un dar sa zicem daca vinzi produse din usa in usa, sau esti PR, de exemplu. Dar pentru o relatie interpersonala e doar o metoda efectiva de a-ti pierde respectul in ochii cuiva.

Asadar, daca va regasiti ca fiind o astfel de persoana incercati sa ascultati mai mult pe ceilalti, o sa descoperiti lucruri interesante.

- Bogdan, am primit un email care zicea sa ma feresc la supermarket sa las sacosele in cutiile de la intrare. Romanii fac copii la cheile de la cutii si fura ce e inauntru.

Cam asta imi zicea o colega spaniola de la munca. Cum raspunzi unei astfel de afirmatii ca roman? Incerci sa mai explici diferenta intre romani si rromi romani? Incerci sa mai spui ca exista romani cinstiti care nu dau in cap, nu fura, nu cersesc si care muncesc cinstit fara sa deranjeze pe nimeni? Nu, nu faci asta, nu poti decat sa taci …

In Spania inca sunt la moda ziarele gratuite care se distribuie pe strada sau la tren sau metrou si pe care, atentie, oamenii nu le iau acasa ci le lasa in tren sau metrou ca sa fie citite si de altii. Daca ai ocazia sa mergi seara cu vre-un mediu de transport poti gasi ziare mototolite de-atata citire. Si chiar te miri ca sunt din ziua respectiva.

Mereu vad persoane care distribuie astfel de ziare. Da, distribuitori pentru ca nu ii pot numi vanzatori. Ma gandeam ca sunt bani usori pentru ei. Stai cateva ore dimineata cu teancurile de ziare, le imparti in cateva ore si apoi ai timp poate si de un alt job sau studii.

Pana acum, aproape de unde stau era un om care impartea fiecare ziar cu o viteza uimitoare dar potrivita pentru o intrare intr-o gara destul de tranzitata. Uneori il refuzam, adormit fiind. A urmat o perioada in care nu mai era nimeni. Apoi in ultimele zile, a aparut un alt tip. Nimic iesit din comun. Ce m-a surprins insa e faptul ca tipul asta chiar nu face nimic. Dupa ce ca sunt doar cateva ore dimineata, si pe alea le sta uitandu-se cum lumea se autoserveste.

Amandoi primeau aceiasi bani. Unul ii merita celalalt nu. Unul e util altul e un inutil.

Un decorator din Londra îşi continuă planurile de nuntă chiar dacă viitoarea soţie a murit. De şase luni! Alan Hooley se cheamă tipul, are 25 de ani, e englez. Fata se numea Charlotte Simpson.

The decorator, from south-east London, will wear a white jacket, pink waistcoat and incorporate the horse-drawn carriage and pink flowers his bride-to-be had chosen. Some 250 guests, including friends and family, will attend the tragic blessing ceremony on 2 May.

Vor mai fi şi 250 de spectatori pentru sinistra ceremonie. Şi asta nu-i tot. Mirele, dacă putem să-i spunem aşa, alături de părinţii ei, două surori şi mama lui vor purta câte un diamant făcut din cenuşă comprimată a logodnicei sale. Diamante valorate în 7000 de lire fiecare. Şi ca să acopere banii daţi pe diamant, de ziua ei, pe 7 februarie va organiza o petrecere pentru 300 de invitaţi.

Hooley said: “I’m going to do the day exactly how she had planned it. I want to get it as close to the wedding as possible. It’s helping me out a lot. I want to do it to keep Charlotte’s memory alive.”

Via

Ieri, pe seară am mers la supermarket pentru câteva cumpărături. Nu un supermarket mare, gen Carrefour, ci ceva mic, de cartier. Aici avem un sistem la intrare în magazine. Compartimente unde îţi poţi păstra pungile care le ai de la alte cumpărături. E pe fise de 50 de cenţi sau 1 euro. Bagi fisa, poţi răsuci şi scoate cheia.

Ajung în magazin, şi pentru că aveam ceva cumpărături făcute deja din altă parte, caut un compartiment liber. Când să caut compartiment găsesc unul în care era o geantă, dar fără să fie închis, cu monedă şi cheie.

N-a avut bani? Atunci ce mai căuta la cumpărături? Era român? Era zgârcit, însă urma normele? Nu vom şti niciodată.  

Se poarta masinile alea de cafea. Alea cu fise, unele accepta si bancnote. Pot sa spun ca in sate, pe langa nelipsita bautura la magazinele-baruri-alimentari-etc aveau masina de cafea, veneau pustii de 7 ani sa-si ia un pahar cu cafea calda sau cacao cu lapte. Probabil nu-i place deloc bautura dar isi ia asa de drag ca baga o fisa si iese paharu’ cu bautura.

A asculta nu este aşa de uşor precum pare. Poate chiar uşurinţa atribuită acestei acţiuni, o face aşa greu de realizat. E greu să asculţi.
Adesea, unii oameni se bagă în seamă pentru că vor să mă întrebe diferite chestii. Însă cu stupoare observ că nu ascultă ce spun. O ţin pe-a lor în continuare. Şi când deschid din nou gura, ei continuă cu ce ziceau înainte. De ce mai întrebi ceva dacă nu eşti dispus să asculţi?

Deschid ieri feedreaderul, si dau peste o stire:

Puricii de pe câini sar mai mult decât cei de pe pisici.
Trei oameni de ştiinţă au primit premiul Ig Nobel pentru Biologie după ce au descoperit că puricii de pe câini sar mai mult decât cei de pe pisici. O altă non-revelaţie de anul acesta, prezentată la Universitatea Harvard, a demonstrat ca firele de păr, cablurile sau corzile încurcate vor forma.. noduri.

Şi stau să mă gândesc şi eu cine face astfel de ştiri. În cazul presei din România e clar, e copiată după un site străin. Însă pe site-ul ăla străin, cine creează articolul ăsta? Mă rog, la ştirea asta, reporterii decât au preluat evenimentul pentru ciudăţenia lui, nu au stat ei să măsoare cât sare un purece.

În cazul de faţă câţiva oameni de ştiinţă de la Universitatea Harvard sunt responsabilii unei astfel de ştiri, şi-au mai primit şi un premiu. Zic şi eu, nu sunt lucruri în lumea asta mai importante de făcut? Descoperit vre-un leac pentru vreo boală incurabilă? Avem câteva d-astea, boli mă refer. Vreo soluţie validă pentru mai mult decât apropiata secetă de combustibil? Nu, tipii ăştia stăteau bine mersi acasă într-o zi se uitau la pisică şi la câine, au văzut că se scărpina, şi s-au gândit: “Mă, purecii ăştia or fi diferiţi? Specii diferite? Ia să caut eu diferenţe!” Altă variantă ar fi, că în plictiseala lor în laborator, au recurs la cursele de purici. Şi observau că unii au un avantaj. Oricum e o lume nebună.

Filete de struţ. In magazin.