Mi-a venit ideea acestui articol atunci când într-un anumit cerc unde se discutau teme relativ profunde, am lăsat să se înţeleagă prin cuvintele mele că a primi ceva nu înseamnă şi că accepţi acel ceva. Un participant al discuţiei, până atunci spectator a sărit deranjat de opinia mea. Pentru el, a primi ceva e tot una cu acceptarea acelui ceva. Şi mi-am dat seama atunci că există multe persoane care nu percep fina linie de demarcaţie care separă clar cei doi termeni.

Ca oricare alt articol de pe acest blog, cel de faţă exprimă opinia personală. Nu emit fraze dogmatice. Puteţi de o formă liberă să fiţi sau nu de acord cu mine, şi chiar vă încurajez să vă faceţi publică părerea printr-un comentariu.

A primi ceva este o acţiune neutră persoanei mele. Nu depinde de mine a primi. Pot primi un pachet, pot primi spam, pot primi o veste, pot primi o învăţătură, pot primi o educaţie …

A acceptă e ceva personal. E confimarea mea. E semnătura pentru coletul primit, e aplicarea în viaţa mea a sfatului sau învăţăturii oferite de cineva mai cu experienţă, e hotărârea că educaţia pe care o primeşti să se lipească sau nu de tine.

Diferenţa între cele nouă noţiuni o întâlnim la tot pasul, de la o scrisoare banală până la chestiuni spirituale, filozofice. Dacă nu o înţelegem sau nu o vedem, nu înseamnă că nu există.

Se spune că o persoană ne influenţează din primul minut după ce o cunoaştem. Adesea ajungem să copiem anumite gesturi pentru că suntem mult în compania cuiva. Dar e destul de ciudat să nu vezi pe cineva pentru o perioadă de timp, şi după ce te reîntâlneşti să găseşti în ea gesturile alteia.

Fără ghilimele că-i debitaţia mea.

Uneori minciunile unei persoane sunt mai bune decât adevărurile alteia. Însă adevărul mereu iese la iveală, mai devreme sau mai târziu.

N-am găsit încă o expresie în limba mea care să exprime mai multă ignoranţă decât “asta este”, sau “aşa a fost să fie”, sau “aşa sunt eu”. Cum putem să nu profităm de ocaziile pe care ni le oferă viaţa să îndreptăm ceva, să învăţăm ceva? Cât de ignoranţi suntem, cum ne trăim viaţa fără să culegem învăţăturile ei de aur! Ne conformăm cu starea prezentă. Refuzăm să cunoaştem “mai binele” din cauza că ne-ar putea place. Suntem prea ignoranţi.

Un ignorant

Cunoscuţi, străini, oameni din jurul nostru. Oameni despre care ştii mai mult sau mai puţin, sau simplu: nimic. Două mulţimi matematice care nu se disting clar una de alta, sau care periodic interschimbă elemente. Limită neclară, lipsă de logică. Aici se termină matematica. Astfel există alte două tipuri de oameni: străinii cunoscuţi şi cunoscuţii străini.
Unii sunt des în preajma ta, interacţionaţi destul de des, în schimb, nu aveţi nimic în comun, nu ştiţi nimic unul de altul, îţi e un cunoscut străin. Alţii nu sunt lângă tine mereu, uneori nu sunt deloc în preajma ta, totuşi te simţi mai apropiat de ei decât de majoritatea persoanelor cu care interacţionezi zi de zi.
Aşa e viaţa. Nu e exactă, nu e logică. Nu e matematică.