Alt 11 septembrie, însă nici unul ca cel din 2001. Ştim toţi întâmplările, ştim şi cazuri similare care ne-au afectat mai direct. Însă realizăm urmările? Timpul ne va arăta că data asta este cu mult mai mult decât o zi în care câteva avioane au intrat în câteva clădiri. Despre această dată vor învăţa nepoţii noştrii ca fiind începutul unei noi epoci. Urmările momentan sunt multe. Înmulţirea măsurilor de securitate în aeroporturi până la absurd. Trebuie să te descalţi, dezbraci, să-ţi aprinzi laptopul (lucru pe care nu poate să ţi-l ceară nimeni, e o violare a intimităţii). Uneori trebuie să faci lucrurile astea doar pentru că ai un ten mai închis la culoare.

Într-un film despre dragoste, nu neaaparat de dragoste, spunea naratorul la început ceva de genul: “Când în ziua de azi ascult discursuri în media despre cum a dispărut dragostea între oameni, îmi aduc aminte de uşile unui aeroport, când mama se reîntâlneşte cu fiul ei, sau când doi prieteni buni se revăd după mult timp.” Totuşi, dragostea dintre oameni a mai dispărut un pic atunci, la 11 septembrie 2001, şi de-atunci.

Timpul nu trece dintotdeauna. Înainte stătea pe loc. Omul l-a făcut să treacă, omul şi-a determinat îmbătrânirea.
Exista un timp în care eternitatea nu era un termen invocat poate doar de poeţi, ci era o realitate. Nu existau secole, ani … ci doar “acum” şi “pentru veşnicie”. Încă mai păstrăm în noi parfumul eternităţii.

Sunt bipolar. Sunt pe marginea marii, cu toate ca pare ocean. Ma joc cu hartie, fac origami. Fac o barcuta mica, o trimit poate va fi salvare pentru cineva. Eu o trimit cu o destinatie clara, numai ca destinatia nu vrea sa fie clara, iar marea e agitata, poate totusi va ajunge … In acelasi timp, in tulburarea mea trimit si submarine, mici submarine nucleare. Da tot din hartie. Le trimit, poate doar vor face vre-un rau, in tulburarea mea. Sunt constient ca nu vreau sa fac rau, hartia nu poate face rau, nu? Hartia serveste la asternarea gandurilor, dar totusi mai taie cateodata, insa hartia noastra nu, pentru ca e uda.

Treaza noapte si zgomot linistitor.
Am o dorinta si o idee.
Un vast negru
Si doua adieri reci, dulci
care trec dincolo de prezent,
de senzatia de-acum
O privire pierduta, adanca
Masoara orizontul ce nu e
Somnul alearga spre o tinta,
Scop absurd si cetos
Pluteste …
Déjà-vu rutinar.