Bucureşti – Madrid cu Wizz Air 23Oct08
Compania low-cost ungară se instalează şi la Aeroportul Barajas din Madrid. Şi va opera spre Bucureşti Băneasa, Cluj, şi Budapesta. Compania opera deja din Barcelona şi Valencia, şi chiar mă întrebam când sau dacă o să înceapă să opereze şi de la Madrid. Începând cu luna Martie 2009 compania va efectua zboruri pe traiectele mai sus menţionate.
Am încercat să fac o rezervare să văd un preţ estimativ al unui bilet dus-întors, şi preţul final s-ar situai în jurul sumei de 42 de euro. Fantastic! Cu alte cuvinte nu ar fi ceva ieşit din comun, sau extravagant ca cineva să zboare un weekend la Bucureşti sau Cluj, sau de ce nu Budapesta.
Până acum cel mai scăzut preţ practicat pe ruta Madrid – Bucureşti era de la EasyJet, unde puteai să cumperi un bilet la un preţ în jurul a 80 de euro. Sper că apariţia WizzAir în competiţia pentru călătorii acestui traiect să coboare preţurile: Tarom rămâne scump, Iberia mai ieftin dar tot scump, BlueAir e prea scump pentru un low-cost iar EasyJet se ţine bine. Oare RyanAir o să introducă vreodată zboruri spre România? Ar fi interesant să merg la Bucureşti pe 20 de euro.






